Daniela Trifan 1 live Publicat: 11.01.2026 18:38
Forțele ucrainene au lovit trei platforme de foraj rusești aparținând companiei Lukoil, situate în Marea Caspică, a anunțat duminică Statul Major General al Ucrainei. Potrivit autorităților de la Kiev, atacurile au vizat și alte obiective militare ruse, inclusiv un sistem antiaerian.
Sursa video: X/ @SOF_UKR
Într-un comunicat citat de Kyiv Independent, Statul Major General al Ucrainei precizează că armata ucraineană a atacat un sistem antiaerian rusesc Buk-M3 aflat în zonele ocupate din regiunea Luhansk, precum și alte ținte militare ale Rusiei. Totodată, au fost lovite trei platforme de foraj din Marea Caspic – V. Filanovski, Yuri Korchagin și Valeri Graifer, folosite pentru extracția de petrol și gaze naturale.
„Au fost înregistrate lovituri directe. Amploarea pagubelor este în curs de evaluare”, se arată în comunicatul Statului Major General al Ucrainei.
Potrivit Forțelor pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei (SSO), platformele ar furniza combustibil armatei ruse. Aceeași sursă susține că atacurile au fost efectuate în noaptea de 11 ianuarie și a publicat imagini video despre care afirmă că surprind momentul loviturilor.
Exporturile de petrol și gaze reprezintă o componentă esențială a bugetului federal al Rusiei și joacă un rol important în finanțarea războiului dus de Moscova împotriva Ucrainei.
Forțele ucrainene au mai anunțat că au atacat un depozit de materiale al principalei forțe ruse din regiune, Armata 49 Arme Combinate, în zona Novotroiițke, din Hersonul ocupat de ruși. Sursa citată precizează însă că nu a putut verifica independent aceste informații.
Pe parcursul anului 2025, Ucraina și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii petroliere din interiorul Rusiei și din teritoriile ocupate, bazându-se în principal pe drone dezvoltate pe plan intern. Pe 19 decembrie, Forțele pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei au desfășurat atacuri cu drone asupra unei nave de patrulare rusești și a unei platforme petroliere din Marea Caspică, operațiunea vizând și o platformă din perimetrul zăcământului de petrol și gaze Filanovski.
Daniela Trifan Citește mai multe despre: ucrainalukoilmarea caspica
Vezi articolul la: Adevarul
Republica Moldova trece de la stare de urgență la stare de alertă în sectorul energetic.…
Angajații TAROM ies în stradă pe 28 aprilie, acuzând guvernul de intenția desființării companiei. Ce…
Crescătorii români de pisici de rasă cuceresc podiumurile internaționale. Ce înseamnă asta pentru economia rurală…
Cursurile de gătit pentru copii reprezintă o modalitate inovatoare de a combina educația cu distracția,…
Prognoza meteo pentru 1 Mai 2026 anunță frig și instabilitate. Ce înseamnă asta pentru turism,…
Consiliul Național al Elevilor presează Ministerul Educației pentru reforme urgente la olimpiade. Ce implică aceasta…