Oana Ababei 1 live Publicat: 15.01.2026 14:59
Prefectura Constanţa a emis, joi, 15 ianuarie, ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al oraşului Cernavodă, după ce Liviu Negoiţă a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.
Liviu Negoiţă. FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
„Având în vedere referatul secretarului general al U.A.T. Cernavodă, decizia penală definitivă nr. 16/13.01.2026 a Curţii de Apel Constanţa şi prevederile (…) privind Codul Administrativ, astăzi a fost emis Ordinul de prefect nr. 31/15.01.2026 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al oraşului Cernavodă al domnului Negoiţă Liviu Cristian”, a transmis Instituția Prefectului – Județul Constanţa, potrivit Agerpres.
Până la organizarea unor alegeri locale anticipate, atribuţiile de primar vor fi preluate temporar de viceprimar.
Curtea de Apel Constanţa a respins, în 13 ianuarie 2026, contestaţia formulată de Liviu Negoiţă împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa, menţinând condamnarea la patru ani de închisoare cu executare. Decizia instanţei este definitivă.
Dosarul vizează plata nelegală a peste 9,3 milioane de lei către un club sportiv. Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada aprilie 2017 – august 2019, în calitate de primar al oraşului Cernavodă, Liviu Negoiţă ar fi aprobat, cu încălcarea legii, 33 de ordonanţări de plată, prin care ar fi fost dispusă achitarea sumei totale de 9.307.790 de lei.
În februarie 2025, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe edil la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată, sentinţă rămasă definitivă prin hotărârea Curţii de Apel Constanţa.
Oana Ababei Citește mai multe despre: constanțacernavodaliviu negoiţă
Vezi articolul la: Adevarul
Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a transmis Moscovei o propunere concretă pentru un armistițiu…
Președintele chinez Xi Jinping a lansat un apel urgent pentru accelerarea planificării și construcției unui…
Compania israeliană Elbit Systems a anunțat luni că se pregătește să înceapă livrarea dronelor Watchkeeper…
De zile întregi, Rusia se confruntă cu o criză digitală fără precedent. Smartphone-urile refuză să…
Autoritățile israeliene au deschis un culoar special pentru transportul Luminii Sfinte către țările ortodoxe, în…
Benjamin Netanyahu a recunoscut public că forțele israeliene au vizat uzine petrochimice pe teritoriul iranian.…