Categories: Știri

Un primar din Cluj a demisionat după cinci mandate: „Ne aflăm în pragul reformei administrative, iar fără o majoritate solidă nu pot lua decizii nepopulare”

  • Home
  • Politică
  • Un primar din Cluj a demisionat după cinci mandate: „Ne aflăm în pragul reformei administrative, iar fără o majoritate solidă nu pot lua decizii nepopulare”

Breaking Un primar din Cluj a demisionat după cinci mandate: „Ne aflăm în pragul reformei administrative, iar fără o majoritate solidă nu pot lua decizii nepopulare”

Cornelia Mazilu 1 live Publicat: 14.01.2026 12:43 Ultima actualizare: 14.01.2026 12:43

După patru mandate finalizate și un al cincilea câștigat în 2024, primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, și-a anunțat demisia, explicând că în contextul reformei administrative nu poate lua decizii nepopulare fără o susținere clară.

Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan FOTO: Arhivă Personală

Decizia a fost anunțată oficial de Primăria Orașului Huedin și este motivată atât de atingerea obiectivelor administrative asumate, cât și de rezultatul strâns al ultimului scrutin local.

„Am luat această decizie după mulți ani de muncă în slujba comunității. Am încercat mereu să pun interesul orașului pe primul loc și să las în urmă proiecte care să conteze pe termen lung. Huedinul de astăzi este un oraș care arată și funcționează altfel decât în urmă cu ani”, a declarat Mircea Moroșan.

Edilul PNL susține că retragerea sa vine într-un moment în care principalele direcții de dezvoltare ale orașului au fost îndeplinite. Printre acestea se numără modernizarea infrastructurii urbane, extinderea rețelei de gaz, dezvoltarea sistemului local de sănătate și atragerea unui investitor strategic.

Mircea Moroșan a amintit investiția companiei Knauf, considerată un proiect major pentru economia locală, pentru care autorizația de construire a fost deja eliberată, iar lucrările urmează să înceapă. Un alt motiv esențial al demisiei este legat de legitimitatea politică oferită de rezultatul alegerilor din 2024.  Primarul a câștigat mandatul cu aproximativ o treime din voturi, procent pe care îl consideră insuficient pentru a susține decizii administrative dificile, mai ales în contextul unor posibile reforme administrative anunțate la nivel central.

„Ne aflăm în pragul unor decizii importante privind reforma administrativă, iar fără o majoritate solidă, de 50% plus unu, nu consider corect să iau decizii nepopulare, care să afecteze întreaga comunitate. Nu doresc ca administrația locală și primarul să fie puși în situația de a aplica măsuri dificile, asumate la nivel central, fără o susținere clară din partea cetățenilor.Am ales să fac acest pas după mulți ani de muncă în slujba comunității. Am încercat întotdeauna să pun interesul orașului pe primul loc și să las în urmă proiecte care să conteze pe termen lung. Huedinul de astăzi este un oraș care arată și funcționează altfel decât în urmă cu ani, iar acest lucru a fost posibil datorită unei echipe implicate și a încrederii acordate de cetățeni”, a declarat Mircea Moroșan.

Mai multe știri.

Potrivit Primăriei Huedin, de-a lungul mandatelor sale, Mircea Moroșan a coordonat unele dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din istoria recentă a orașului, contribuind la „modernizarea infrastructurii, la îmbunătățirea serviciilor publice și la schimbarea vizibilă a imaginii urbane”.

Printre realizări se numără construcția de blocuri ANL, realizarea unei hale agroalimentare, modernizarea zonei civice, amenajarea de parcări și renovarea Casei de Cultură, precum și dezvoltarea unui sistem medical modern cu 16 cabinete noi.

Atribuțiile de primar vor fi preluate, conform legii, de viceprimarul Norbert Dezsi.

Reprezentanții Primăriei Orașului Huedin au transmis că activitatea administrației publice locale va continua fără sincope și au mulțumit fostului edil pentru activitatea desfășurată de-a lungul mandatelor sale.

Cornelia Mazilu Citește mai multe despre: reformabreaking news


Vezi articolul la: Adevarul

NewsMaster

Recent Posts

Ce s-a întâmplat în metroul din New York după atacul cu maceta

Un bărbat înarmat cu o macetă a fost împușcat mortal de polițiști sâmbătă, după ce…

14 ore ago

Cum s-a desfășurat slujba de Înviere de la Patriarhia Română

Mii de credincioși ortodocși s-au adunat în noaptea de Înviere la Catedrala Patriarhală din București.…

14 ore ago

Cursuri de muzică pentru copii: cele mai bune instrumente în 2026

Platforma Cursuri Copii București a publicat un nou ghid dedicat părinților care doresc să înscrie…

16 ore ago

Cursuri online vs. față în față pentru copii: ce alegem în 2026?

Alegerea dintre cursurile online și cele față în față reprezintă una dintre cele mai importante…

17 ore ago

Cum afectează criza din Iran culturile de orez din Asia

Fermierii din Asia de Sud-Est se confruntă cu o dilemă fără precedent. Câmpurile cu orez,…

20 de ore ago

Ce operațiune a început SUA în Strâmtoarea Ormuz după minele Iranului

Două distrugătoare americane au intrat sâmbătă în Golful Persic pentru o misiune delicată. Marina SUA…

20 de ore ago